Scurt istroric

Construcţia acestei linii a fost un rezultat al exploatărilor miniere din ţinutul Banatului de Sud. Exploatarea acestui cărbune a creat necesitatea transportului acestuia către Dunăre, unde urma a fi încărcăt în vapoare, iar de acolo, în Imperiul Austro-Ungar.

În privinţa construirii liniei ferate Oravita-Anina au fost mai multe proiecte, dar abia din anul 1855 când a fost preluată calea ferată din Oravita de catre StEG s-a conturat constructia căii ferate Oraviţa-Anina. Pentru traseul Oraviţa-Anina, proiectul din 1847 al inginerului Anton Rappos prevedea o linie normală în tracţiune cu aburi pâna la Lişava, pâna unde carbunele ar fi trebuit adus de la Anina printr-o foarte lunga galerie subterana numita „Regele Stefan” în tracţiune cabalină. După 1852, odata cu creşterea performantei tracţiunii cu aburi, proiectul Rappos a fost radical modificat, renunţându-se la ideea galeriilor subterane. Lucrarile au continuat pâna în 1854 la finalizarea unor planuri înclinate funiculare pe portiunea mai abrupta Lişava-Anina. Segmentul Oraviţa-Lişava a fost construit de inginerul Bach, iar conducerea în continuare a lucrărilor a avut-o inspectorul şi inginerul Dülling. Între 1860 – 1863, se finalizeaza construcţia noului traseu de cale ferată normala cu tracţiune cu aburi pe segmentul Oraviţa–Anina, punctul de maximă altitudine al liniei fiind atins în tunelul Gârlişte, cel mai lung de pe traseu.

Societatea Privilegiată a Căilor Ferate de Stat Austriece exploatează linia din anul 1863 până în 1891 când va fi naţionalizată şi va fi trecută în exploatarea MAV, conform condiţiilor iniţiale puse în actul de concesiune. În anul 1918 conform dispoziţiei Tratatului de la Trianon, calea ferată Oraviţa – Anina trece în proprietatea statului român fiind exploatată până azi de Administraţia CFR.

Constructorii

Autorii acestui magnific traseu: inginerii Anton Rappos şi Karl Dülnig; arhitecţii Karl Maniel, Johann Ludwig Dollhoff-Dier. Acesta din urmă, spune legenda, considerându-se vinovat de un prim eşec al perforării tunelului Gârlişte, unde cele două galerii nu s-au întâlnit din cauza unei devieri verticale de aproape trei metri, s-a sinucis aruncându-se într-o prăpastie de pe unul din viaductele liniei.

Pe langa acestia, linia ferată Oravita-Anina a cunoscut în acea perioadă o concentrare de forte extraordinară şi a fost construită cu forta de munca locala, fiind folositi oameni ai locului. O bună parte a fost reprezentată de populaţia colonizată din Oltenia, precum bufenii şi tirolezii colonizaţi în Oraviţva după 1717 şi care au constituit baza întemeierii Oraviţei montane. Deasemenea au fost aduşi specialişti pietrari din parţile Italiei de Nord, cunoscuţi sub numele de friulani (Friuli) ai căror urmaşi sunt şi astăzi în părţile noastre. Aceşti oameni, meşteri vestiţi în arta sculpturii în piatră, au lăsat în urmă pe lânga calea ferată Oraviţa-Anina şi o serie de sculpturi în piatră şi marmură. Ei s-au raspândit în întreg Banatul şi urmasii lor mai există printre noi, dar strănepoţii lor poate nu mai ştiu de ce au fost în stare străbunici lor. Ei se mai gasesc in Oraviţa, dar şi în Reşiţa şi Bocşa cu numele Ansolutti şi Buzii, (urmasii în Resita), Gusetti şi Gazzolli (urmasi în Resita şi Bocsa), Gittera, (Oravita), Gotthardi (Oravita), Mationi (Oraviţa), Masuti (Oraviţa), Mihali (Oraviţa), Pecci (Oraviţa, Resita), Parteli (Oraviţa, Reşiţa).

Inaugurarea

Inaugurarea are loc la 15 noiembrie 1863 cu o locomotivă C-2-t din tipul Engerth ce trăgea șase vagoane din gara Oravița. Cu mecanicul Wenzel Hantscke, în locomotivă se afla inspectorul Dullnig, inginerul Bach şi arhitectul inginer Maniel. Dupa locomotiva şi tender se afla o platforma descoperita unde s-au amenajat locurile pe care sa stea ministrul Thinnfeld, secretarii Layer şi Hocheder, von Gränzenstein şi von Berg, directorul Directiei Montanistice Banatene, Friedrich Reitz Se mai afla acolo groful von Bissingen de Iam, contele Hermann Gerubel, baronul Anton Baici de Varadia, groful Julius Despinici de Comorâşte, groful Vladimir Stojanovits de Latunas-Marcovat, baronul Wodianer, viitorul ministru, originar din Oraviţa, Jozsef de Szlavy, arhitectul Ioan (Johann) Bibel, inginerii metalurgi Karl Maderspach şi G. Werne, farmacistul Karl Knoblauch, medicul Fr. Bach, fratele inginerului constructor de căi ferate.

Garnitura pleacă la ora 9 din gara Oravița și după două opriri scurte la gara Gârliște (pe atunci Carașova) și la viaductul Jitin ajunge la Anina la ora 12:30. A fost nevoie de mai mult de cinci ani pentru a pregăti linia și pentru traficul de persoane astfel că abia la 18/28 noiembrie 1869 este dată în folosință prima garnitură de tren pentru călători și poștă.

Pe data de 20-21 septembire 2013 atât la Oraviţa cât şi la Anina s-au aniversat 150 de ani de la punerea în funcțiune a primei căi ferate montane de pe teritoriul actual al României. Cu acest prilej a fost realizat un poster in format A4, pe care puteţi sa-l descarcaţi aici.